Ritualurile – Sf. Teofan Zavoratul
La sinodul lor, Sfinţii Apostoli au desfiinţat toată rânduiala rituală a Vechiului Testament şi i-au eliberat pe creştini de jugul ce apăsase asupra părinţilor şi strămoşilor lor. Pe această temă, unii „deştepţi” işi pun intrebarea: „De ce avem ritualuri aşa de diverse şi complicate?” şi neputând da răspuns la ea, ajung la concluzia indrăzneaţă că este vorba de o întoarcere la iudaism.
Apostolii însă, când au pus această lege, aveau în vedere doar cultul vechi-testamentar, nu orice cult îndeobşte, şi când au scris epistola către Biserica din Antiohia n-au făcut altceva decât să menţioneze că nu pun asupra mădularelor acesteia jugul Legii, ce apăsa asupra iudeilor, şi nicidecum că interzic instituirea unor ritualuri potrivite cu duhul noii credinţe. Gândul cere cuvânt, iar hotărârea — fapte: şi duhul credinţei cere ritual exterior, şi acest ritual a inceput să fie practicat încă din primele zile de după pogorârea Sfântului Duh, care a pus temelia Bisericii nou-testamentare. În trăsăturile sale esenţiale, el a fost instituit chiar de către Apostoli: de la ei avem felul săvârşirii Tainelor, de la ei avem adunările de rugăciune şi rânduielile lor, de la ei avem ierarhia bisericească, de la ei avem porunca de a osebi locuri şi soroace pentru a aduce slujbă lui Dumnezeu, de la ei avem posturile şi rugăciunile de acasă, de la ei avem nevoinţele Infrânării în toate privinţele şi feluritele chipuri ale evlavioaselor obiceiuri creştineşti. Cel ce doreşte poate afla indicia cu privire la toate acestea în Faptele şi Epistolele Apos tolilor. Concluzia este următoarea: Sfinţii Apostoli au desfințat nişte ritualuri şi au introdus altele. Cum să vedem iudaism în asta? Credinţa nu poate fi lăsată despuiată. Lucrul acesta ar fi potrivnic firii noastre şi firii credinţei înseşi. Se va plânge cineva că ritualurile exterioare incarcă prea mult credinţa noastră, care este duhovnicească? Uită-te bine, şi vei vedea că n-o incarcă deloc prea mult. Nu trebuie măcar câte un ritual pentru orice imprejurare? Tocmai aşa-i la noi. Pe de o parte, orice ritual mulţumeşte o cerinţă a inimii credincioase, iar pe de alta se află în deplină armonie cu duhul credinţei. Dacă ne uităm la ritualurile noastre bisericeşti în ansamblul lor, ni se vor părea multe — dar ia distribuiţi-le potrivit nevoilor de multe feluri ale creştinilor, şi veţi vedea că sunt foarte puţine şi că toate sunt foarte simple.
Mâ rog, o să mai spună unii: „De ce sunt inchise într-o formă rigidă? În epoca apostolică multe se făceau prin improvizaţie: venea Duhul, şi lua naştere o rugăciune, sau o cântare, ori un cuvânt de zidire iar acum, totul de-a gata şi doar de-a gata”. Dar nu-i totuna? Atunci venea Duhul şi dădea rugăciunea, iar acum ia aminte cum se cuvine la rugăciunea gata alcătuită, şi te vei înălţa în acelaşi Duh. Problema este de Duh. Dacă omul rămâne doar la cuvintele rugăciunii şi la gesturile exterioare, se depărtează de trăirea apostolică a ritualului — iar cel care, de fiecare dată când se săvârșește ritualul exterior, va intra în Duh, va face negreşit tot ce se făcea şi în creştinismul apostolic. A lăsa tot ritualul exterior la bunul plac al mişcărilor duhului anumitor persoane sau fiecărui credincios este un lucru care cu greu poate fi considerat înţelept. Nu e mai bine oare să ne supunem rânduielii care există, rugându-ne Domnului să rânduiască totul în Biserica Sa aşa cum place sfintei Lui voi? Scopul ritualului bisericesc este zidirea duhului — şi câţi sfinţi nu s-au zidit în mijlocul frumoaselor noastre ritualuri! Aşadar, ritualurile nu ne abat de la scopul creştinismului, ci ne ajută sâ ajungem la el. Fii inţelept, şi totul va fi bine.