Monthly Archives: April 2017

Clopotul, spitalele și banii Bisericii – veșnica problemă a lui Iuda

 

prima.scoala.romaneasca2

Biserica Sfântul Nicolae din Schei, Brașov în vecinătatea căreia se află prima școală românească din Schei

 

Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea.

 (Evanghelia după Ioan, cap. 12, 3 – 6)

            De o vreme încoace, o categorie de oameni, au ce au cu banii Bisericii și mai ales cu fel în care aceștia sunt folosiți. Dacă până acu ceva vreme voiau spitale nu catedrale, mai nou găsesc fel și fel de utilizări celor 550.000 de euro cu care B.O.R a achiziționat ȘASE clopote pentru viitoarea Catedrală a neamului. Read more »

Clopotul

clopot

 

     Așa cum ne așteptam, nu puteau să se abțină unii nici măcar în post de la a denigra Biserica. Au găsit și motivul; un clopot! Vai și iar vai, uitați pe ce dă Biserica banii! Și iar vai și vai! Daniel își pune imaginea pe el! Câh, câh! Câtă nesimțire, domnule! Biserica asta suge sângele poporului! Huooo!

Read more »