Trezvia este erosul pentru Dumnezeu – Sfântul Porfirie Kavsokalyvitul
Să aveți necontenit [în minte] pomenirea lui Dumnezeu. Așa mintea voastră va dobândi agilitate. Agilitatea minții vine din trezvie. Trezvia este erosul pentru Dumnezeu. Înseamnă să ai întruna mintea și inima la Hristos, chiar și când te îndeletnicești cu alte treburi. Este nevoie de iubire față de Hristos, de osârdie. Veți dobândi pomenirea lui Dumnezeu cu ajuorul rugăciunii ,,Doamne, Iisus Hristoase…”, al rugăciunilor Bisericii, al imnelor, prin aducerea în minte a lucrărilor săvârșite de Dumnezeu, și ajutorul versetelor din Sfânta Scriptură și a citatelor din alte cărți duhovnicești. Bineînțeles că asta cere bunăvoință; nu se face din constrângere, ci mai cu seamă prin dumnezeiescul har. Iar harul dumnezeiesc presupune anumite condiții, iubire și smerenie.
Dacă trăiți în harul dumnezeiesc, răul nu o să vă atace. Dacă nu trăiți dumnezeirea[1], o să vă împresoare răul, veți deveni trândavi și vă veți chinui. Dacă veți vedea la cineva trândăvie, să știți că sufletul său nu e în rânduială. Adeseori, când vedem un om liniștit, rezervat, oarecum discret, spunem: ,,Un om foarte de treabă, un om sfânt!” Numai că s-ar putea să fie trândav. Trândăvia este boală, e păcat. Dumnezeu nu ne vrea trândavi. O să trăiți ca un pierde-vară? ,,Am uitat să fac treaba asta, spre exemplu, să încui ușa, când am ieșit din cameră!” Ce înseamnă ,,Am uitat”? Să-ți amintești! Să fii atent! Pe de altă parte, efortul sporit, mișcarea, truda, activitatea sunt virtute. Truda fizică e luptă, luptă duhovnicească. Cu cât mai necugetați sunteți, cu atât vă veți chinui mai mult. Dimpotrivă, cu cât mai evlavioși și atenți veți fi, cu atât fericiți veți fi.
La Chilia mea din Sfântul Munte, ușa are o clanță veche. Trebuie s-o apeși ca să se deschidă, și atunci face un zgomot foarte puternic. De fiecare dată când venea cineva și o apăsa, clanța făcea ,,craaaac”. Se auzea zgomotul la o sută de metri. Nu erau în stare să deschidă ușa fără să facă zgomot. Deși le arătasem că e ușor de mânuit, și încercaseră și ei, cu toate astea făceau zgomot.
Aceste lucruri par simple, dar sunt în legătură cu întreaga noastră viață. Cu cât vă apropiați de Dumnzeu, cu atât sunteți mai atenți, fără să vă propuneți asta, în toate lucrurile, dar și în cele duhovnicești. Ținându-vă sub supraveghere sufletul, deveniți prin harul dumnezeiesc mai pricepuți. Ați lucrat în viața voastră fără să fiți tulburați de gânduri[2]? Nu faceți greșeli. Harul lui Dumnezeu vă acoperă.
Creștinul nu trebuie să fie trândav, nu trebuie să doarmă. Oriunde s-ar duce, și cu rugăciunea și cu imaginația, trebuie să zboare. Și într-adevăr, creștinul care-L iubește pe Dumnezeu poate să zboare cu închipuirea sa. Să zboare printre stele, în nemărginire, înlăuntrul tainei, în veșnicie, în Dumnezeu. Să fie mânat de cele mai nobile idealuri. Să se roage și să simtă că devine și el dumnezeu după har. Să se facă asemenea unui puf și să zboare cu gândul. Iar gândul său nu e o simplă închipuire. Când spunem ,,zboară”, nu e închipuire, este realmente, nu plăsmuire. Creștinul nu trăiește [cu capul] în nori, cum se spune de obicei. Își însușește ceea ce citește în Evanghelie și la Sfinții Părinți, le trăiește, intră în amănunte, le aprofundează, face din ele propriile sale trăiri. Devine un receptor fin al mesajelor de la Dumnezeu.
Sfântul Porfifire Kavsokalyvitul, Cuvinte despre viața duhovnicească, pp.43-46
[1] Scil. dacă nu aveți simțirea, trăirea a ceea ce este dumnezeiesc (n. trad.)
[2] Probabil sfântul se referă la ,,gânduri” în sens ascetic – la gândurile de îndoială, neliniște care tulbură sufletul (n.trad.).